Cum am ajuns dependenți de zahăr și ce să faci ca s-o oprești
Zahărul este peste tot, nu doar în dulciuri; e suficient să privești lista de ingrediente a unui produs să te convingi. Cum am ajuns însă să fim, mai mult sau mai puțin, dependenți de el și, mai important – cum scăpăm de asta?
Pentru creierul nostru, mâncarea este un fel de recompensă naturală. Pentru ca specia umană să supraviețuiască, nevoile de bază – cum e mâncatul sau actul sexual – trebuie să aducă plăcere, astfel încât creierul să le asocieze cu ceva bun și să le tânjească.
Doar că nu toate mâncărurile produc aceeași plăcere pentru creier. Cei mai mulți oameni preferă gustul dulce în defavoarea celui acru sau amar, pentru că, din punct de vedere al evoluției, corpul nostru asociază dulcele cu o sursă sănătoasă de carbohidrați. Pe vremuri, fructele acre însemnau că încă nu s-au copt, cele amare că sunt posibil otrăvitoare, iar cele dulci că sunt numai bune de mâncat.
Vremurile în care oamenii se bazau pe gust pentru a determina ce să mănânce și ce nu sunt demult apuse, dar reminiscențele încă există. Astăzi, oamenii încă preferă gustul dulce, iar asta se observă din conținutul de zahăr adăugat din multe alimente.
Zahărul se adaugă fie pentru un gust îmbogățit, fie pentru a mări durata de viață pe raft, fie pentru amândouă. Acum un deceniu, un american consuma 22 de lingurițe de zahăr adăugat pe zi, adică vreo 350 de calorii – e foarte posibil ca acea valoare să fi crescut de atunci.
Mai multe studii sugerează că, asemeni nicotinei, cocainei și heroinei, zahărul schimbă felul în care funcționează sistemul de recompense din creier. Astfel, fără să ne dăm seama, ajungem dependenți de zahăr. În timp, creierul se obișnuiește atât de mult cu zahărul, încât are nevoie de mai mult și mai mult pentru a experimenta starea de bine care apare imediat după consumarea alimentelor dulci – cam ca la droguri, de altfel.
Există însă destui oameni care, după ce au renunțat (de tot sau aproape de tot) la zahăr, au scris articole sau chiar cărți despre energia nou-descoperită și creșterea nivelului de fericire. Doar că nu este atât de simplu. Când renunți la zahăr, e ca și cum renunți la un drog.
Apare dorința de a mânca mulți carbohidrați pentru a compensa și începi să te simți agitat sau trist. Mai mult, comportamentul tău poate deveni mai impulsiv, potrivit unui studiu din 2015. Dar dacă treci de prima săptămână, lucrurile devin mai ușoare din acel punct.
Dacă reziști o lună, încearcă să guști din desertul tău preferat, oricare ar fi el. Vei fi uimit de cât de dulce este și te vei întreba cum ai putut vreodată să îl mănânci în cantități industriale.